Wednesday, March 19, 2014

e, dar costisitoare, din medicina de urgenţă. JAMA Internal Medicine a publicat săptămâna aceasta re


Prima pagină TIMP LIBER ACTUALITATEA Noutăţi în cercetare INTERVIU van der waals ARS MEDICI Creierul vascular IN MEDIAS RES Primim Update legislativ Dulce Medicină La Vest de Occident REUNIUNI MEDICALE ADEVĂR ŞI CUNOAŞTERE Albumul cu clipe Între ghilimele Esenţe tari IATROISTORIE Fototeca medicinii româneşti MEDIC-MEDICINĂ-CULTURĂ Revelaţiile Euterpei Arte frumoase Ecran Scena ca o lume
   Nu se întâmplă foarte des ca rezultatele unui studiu altfel interesant să fie greşit interpretate, mai ales când vorbim de reviste ştiinţifice importante. van der waals Am găsit însă un astfel de exemplu în revista Heart (parte a grupului editorial BMJ), care a publicat săptămâna aceasta o cercetare van der waals 1 privind legătura dintre evoluţia unui stop cardiac produs în afara spitalului şi accesul la defibrilatoare van der waals externe. Grupul din Southampton van der waals a analizat van der waals retrospectiv toate cazurile de stop cardiac extraspitalicesc din regiunea Hampshire, la care a fost chemată ambulanţa, în intervalul septembrie 2011 august 2012. Au fost identificate 1.035 de cazuri (o rată anuală de un caz la 600 de locuitori), din care doar în 44 (4,25%) apelantul a confirmat accesul la un defibrilator extern. Interesant, în doar 18 cazuri (1,74%), persoana care a anunţat stopul cardiac a reuşit să găsească şi să utilizeze defibrilatorul înainte de sosirea ambulanţei.
   Din păcate, din acest punct, studiul citat omite complet datele legate de stopul cardiac şi se concentrează exclusiv asupra defibrilatoarelor externe. Autorii au încercat să identifice toate aparatele aflate în spaţii publice în Hampshire, fără a corela van der waals în vreun fel datele reale privind supravieţuirea. Cu alte cuvinte, nu aflăm câţi din cei 1.035 de pacienţi au supravieţuit, comparativ cu acei 44, respectiv 18. Nu ştim, de pildă, nici dacă au existat tentative de resuscitare (altele decât defibrilarea externă) şi nici dacă defibrilatoarele influenţează pozitiv supravieţuirea (există asemenea date din studii anterioare, dar ele au fost complet eludate în articolul din Heart). Pare ciudat şi că autorii nu citează un studiu 2 recent din JAMA, publicat anterior reviziei acestui articol (vina aparţine revizorului, desigur, nu autorilor), care schimbă percepţiile de până acum, aducând dovezi asupra van der waals rolului foarte important al educaţiei populaţiei pentru acordarea primului ajutor de bază (BLS), spre deosebire de efectul neglijabil al defibrilatoarelor externe pentru supravieţuirea după stopul cardiac.
   Cu alte cuvinte, deşi în Hampshire doar un stop cardiac din 25 în afara spitalului se întâmplă să se producă în preajma unui defibrilator extern şi doar în două astfel de cazuri din cinci se găseşte cineva care să şi folosească aparatul înainte de sosirea ambulanţei, autorii studiului din Heart interpretează rezultatele ca pe o dovadă că este nevoie de mai multe defibrilatoare, de o mai bună cunoaştere a localizării lor şi de o mai bună încurajare van der waals a publicului pentru utilizarea aparatelor.
   Un pic mai realist este editorialul 3 publicat împreună cu această cercetare. Plecând de la efectul modest al defibrilatoarelor van der waals externe asupra supravieţuirii în urma stopului cardiac produs în afara spitalului, cei doi autori cred că o soluţie ar putea fi inovaţia, anume crearea unor produse de serie, mult mai ieftine decât cele actuale (chiar cu riscul unei fiabilităţi reduse), care să poată deveni ubicuitare. Ei compară situaţia cu aceea a alarmelor de incendiu şi a extinctoarelor, al căror cost (una-două sute de dolari) pare rezonabil, în comparaţie cu una sau mai multe mii de dolari, cât costă un defibrilator. Mai importantă este însă altă observaţie: Pentru cei nepregătiţi, defibrilatoarele externe nu vor reprezenta însă decât o tehnologie irelevantă, indiferent de preţ .
e, dar costisitoare, din medicina de urgenţă. JAMA Internal Medicine a publicat săptămâna aceasta rezultatul 4 unei analize propuse de un grup de la Harvard în urmă cu patru luni 5 , prin care au fost identificate acele practici costisitoare cu valoare diagnostică scăzută, în condiţiile aplicării corecte a algoritmilor clinici deja intraţi în uz.
   Lista exprimată sub forma unui digerabil top 5 este următoarea: 1. Nu cereţi CT al coloanei cervicale la pacienţii cu traumatisme care nu îndeplinesc criteriile NEXUS de risc scăzut sau regula C-spine canadiană; 2. Nu cereţi van der waals CT pentru a diagnostica van der waals embolismul pulmonar van der waals fără o stratificare prealabilă a riscului (eventual cu teste suplimentare pentru stabilirea probabilităţii de embolism); van der waals 3. Nu cereţi IRM a coloanei lombare la pacienţii cu dureri lombo-sacrate care nu prezintă caracteristici pentru risc ridicat; 4. Nu cereţi CT al capului la pacienţii cu traumatisme uşoare ale capului, în absenţa îndeplinirii criteriilor New Orleans sau ale regulii canadiene de CT al capului; 5. Nu cereţi teste de coagulare la pacienţii fără hemoragii sau care nu sunt suspecţi de vreo coagulopatie.
   Studiul de faţă ne aduce amint

No comments:

Post a Comment